DN 67D, închis la Băile Herculane din cauza incendiului din Parcul Național Domogled – Valea Cernei
Circulația rutieră pe DN 67D, în zona Băile Herculane, a fost închisă ca măsură de siguranță din cauza incendiului care persistă în Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Autoritățile avertizează că în zona limitrofă a drumului există risc de cădere de pietre și arbori afectați de flăcări.
Incendiul izbucnit pe versant continuă să creeze probleme în zona Băilor Herculane, iar autoritățile au decis închiderea circulației pe DN 67D pentru a proteja participanții la trafic.
„În apropierea drumului există riscul ca pietre și arbori afectați de incendiu să se desprindă și să ajungă pe carosabil. În aceste condiții, accesul rutier a fost restricționat până la eliminarea pericolelor. Drumul va rămâne închis până când zona va fi evaluată, iar riscurile pentru șoferi vor fi îndepărtate”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte restricțiile instituite și să evite deplasarea în zona afectată. Situația este monitorizată, iar circulația pe DN 67D va fi reluată după ce condițiile de siguranță vor fi restabilite.
