Elevii din Drobeta-Turnu Severin s-au alăturat protestului național împotriva uniformelor școlare obligatorii
Elevii mai multor licee din Drobeta-Turnu Severin s-au alăturat protestului național împotriva introducerii uniformelor școlare obligatorii. Adolescenții s-au îmbrăcat în negru pentru a-și exprima nemulțumirea față de proiectul privind uniformele, susținând că principala problemă este lipsa consultării lor înainte de adoptarea unei astfel de decizii.
Protestul a fost unul pașnic, iar negrul a fost ales ca formă de exprimare. „Ne-am îmbrăcat astăzi în negru pentru că susținem protestul de la nivel național. Nu suntem de acord cu uniformele și nu cred că uniforma zice ceva despre cât de bine învățăm sau cât de silitori suntem”, a declarat unul dintre elevii participanți.
Oana Răduică, președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Traian”, a explicat că negrul reprezintă forma lor de protest pașnic și că problema principală rămâne lipsa consultării. „Indiferent că noi suntem de acord cu uniforma sau nu, vocea noastră contează. Nu consider că aceasta este problema noastră principală”, a transmis aceasta.
Elevii susțin că vestimentația este și o formă de exprimare personală, mai ales în anii de liceu, și că introducerea unei ținute obligatorii nu ar influența rezultatele școlare sau modul în care un elev este perceput.
Un alt argument invocat de reprezentanții elevilor este legat de modul în care ar fi folosiți banii pentru achiziționarea uniformelor. Dan Cătălin Mogoșanu, președintele interimar al Consiliului Județean al Elevilor, a declarat: „Am ales să ne alăturăm protestului deoarece, în primul rând, părerea noastră nu a fost solicitată în vederea implementării proiectului de lege privind uniformele obligatorii în școli și, în al doilea rând, deoarece banii pe care doresc inițiatorii proiectului să îi investească în uniformele școlare pot fi foarte bine utilizați și în alte arii ale domeniului educațional”.
În timpul protestului, elevii au atras atenția și asupra altor probleme pe care le consideră mai importante, printre acestea numărându-se programa școlară, despre care spun că este învechită și că nu ține suficient pasul cu nevoile generațiilor actuale.
Pentru elevii din Severin care s-au alăturat protestului, miza nu este doar introducerea sau nu a uniformei, ci și dreptul lor de a fi consultați atunci când sunt luate decizii care îi afectează direct. Aceștia cer ca vocea elevilor să fie luată în considerare înainte de adoptarea unor noi reguli privind ținuta școlară și spun că problemele pe care le consideră prioritare pentru educație ar trebui să fie în centrul discuțiilor.
