Uniformele școlare devin obligatorii pentru elevi, după votul din Senat

P Octavian
2 Min Read

Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii. Senatul a adoptat proiectul de lege

Elevii din învățământul preuniversitar ar putea fi obligați să poarte uniformă școlară în timpul cursurilor. Senatul a adoptat luni propunerea legislativă care introduce această obligație, cu 84 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” și patru abțineri.

Proiectul modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și prevede că elevii din clasele I-XII vor trebui să se prezinte la cursuri în uniforma stabilită prin regulamentul fiecărei unități de învățământ.

Fiecare școală își va stabili propriul model de uniformă

Nu va exista un model unic de uniformă la nivel național. Modelul, standardele tehnice și elementele componente vor fi stabilite de Consiliul de administrație al fiecărei școli, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.

Școlile nu vor putea impune alte articole vestimentare sau accesorii în afara celor stabilite, excepție făcând ecusonul cu denumirea unității de învățământ.

„Plenul Senatului a adoptat astăzi, cu 84 de voturi «pentru», 18 voturi «contra» și 4 abțineri, propunere legislativă care îi obligă pe elevii din clasele I-XII să poarte uniformă școlară în timpul cursurilor. Mă bucur că această propunere a grupului PSD a fost aprobată. Proiectul urmează să fie analizat și de Camera Deputaților! Ținuta unică înseamnă respect pentru educație, echitate socială, disciplină și egalitate de șanse”, a transmis Oana Buzatu, senator PSD și unul dintre inițiatorii proiectului.

Posibile gratuități sau subvenții pentru achiziționarea uniformelor

Proiectul prevede și posibilitatea acordării de gratuități sau subvenții pentru cumpărarea uniformelor. Banii ar putea proveni din bugetele consiliilor locale și județene, dar și din fonduri externe nerambursabile.

Sprijinul financiar va fi acordat în funcție de veniturile brute impozabile ale familiilor și de situația acestora.

Proiectul a trecut, deocamdată, doar de Senat. Camera Deputaților este forul decizional, astfel că obligativitatea uniformelor școlare nu a intrat încă în vigoare.

Share This Article