Lucrările la secțiile Pneumologie I și II ale Spitalului Județean Drobeta continuă

P Octavian
1 Min Read

Lucrările de modernizare la Secțiile Pneumologie I și II din Spitalul Județean Drobeta-Turnu Severin continuă

La Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, lucrările de modernizare a Secțiilor Pneumologie I și II se află în plină desfășurare. În această perioadă se montează noul transformator electric, menit să asigure capacitatea necesară de alimentare cu energie pentru clădiri, instalații și echipamente medicale.

În paralel, se intervine atât la clădirile existente, cât și la cele trei corpuri noi, pentru realizarea ultimelor lucrări și a remedierilor necesare.

Proiectul a presupus modernizarea clădirilor existente și construirea a trei corpuri noi, cu spațiile și circuitele necesare desfășurării activității medicale.

La finalul lucrărilor, Secțiile Pneumologie I și II vor oferi pacienților condiții moderne și sigure pentru îngrijire și tratament, iar personalului medical spațiile și facilitățile necesare desfășurării activității.

Investițiile în sănătate rămân o prioritate pentru Consiliul Județean Mehedinți, a transmis Aladin Georgescu.

Share This Article