„ȘCOALA DE VARĂ, LA ȚARĂ!” CONTINUĂ LA OBÂRȘIA CLOȘANI
Copiii din Obârșia Cloșani au transformat ultimele zile de vacanță într-o adevărată aventură, participând la proiectul intitulat „Școala de vară, la Țară!”, inițiat de Muzeul Regiunii Porților de Fier. Această activitate educabiță și recreativă a reunit tineri dornici de a învăța și de a explora natura.
În cadrul programului, cei mici au avut ocazia să descopere fascinanta lume a broaștei țestoase de uscat. Aceștia au aflat informații esențiale despre habitatul, hrana și comportamentul acestei specii, având totodată posibilitatea de a-și exprima creativitatea prin modelarea propriilor țestoase din lut.
Ziua s-a încheiat cu o activitate dedicată fluturilor pătați, unde copiii au învățat despre metamorfoza acestor insecte, despre alimentația lor și importanța pe care o au în ecosistemele naturale. Evenimentul a fost marcat de un concurs interactiv și diverse activități creative, transformând învățarea într-o experiență plină de entuziasm.
Astfel, „Școala de vară, la Țară!” nu doar că îmbină știința, jocul și arta, dar reușește să apropie copiii de natura și patrimoniul cultural local, promovând o împreunare armonioasă între educație și explorare.
